Fostul șef al statului Traian Băsescu a făcut apel la români, duminică, la secție de votare, să își exercite dreptul constituțional și aleagă candidatul care cred ei că îi va reprezenta cel mai bine la Palatul Cotroceni, acolo unde a avut două mandate, și a susținut și referendumul organizat de primarul general al Capitalei, funcție pe care ocupat-o și el un mandat, înainte de a fi ales președinte.
Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot, la întrebările jurnaliștilor atunci când a ajuns la secția de votare cu soția lui.
„Eu îi rog să vină la vot, nimic altceva. Şi să opteze pentru ce vor în continuare. Altceva nu am ce să le spun”, a afirmat Traian Băsescu.
Atunci când a fost întrebat dacă va vota un candidat cu sufletul 100%, fostul președinte a răspuns, râzând: „Votez cum vreau eu”.
La întrebarea privind referendumul din București, Traian Băsescu a precizat că acesta este corect.
„În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, când administrarea Bucureştiului se făcea de Primăria Generală, iar primarii de sectoare executau programele stabilite de Consiliul General. Cred că e corect”, a declarat fostul preşedinte şi fost primar general al Capitalei.
Traian Băsescu a fost de două ori primar al Capitalei, în 2000, cu 50,68%, și în 2004, cu 54,94%, dar în al doilea mandat, nu a rămas decât câteva luni, pentru că în decembrie a fost ales președinte al României. Primar general interimar a fost atunci Răzvan Murgeanu, până în aprilie 2005, iar restul mandatului, de la alegerile speciale din 2005 până în iunie 2008, a fost asigurat de Adriean Videanu.
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cursa pentru Cotroceni. Dacă niciun candidat nu obține majoritatea, un al doilea tur va fi organizat peste două săptămâni, pe 8 decembrie, după votul la scrutinul pentru alegerea reprezentanților din Senat și Camera Deputaților.
Citiți și: